Maxim Crocer mizează inteligent pe elementele paratextuale: titlu şi copertă. Cavitate (Editura Indigo, Cluj, 2008) are pe coperta întâi un montaj după Eric Fischl reprezentând o femeie goală, cu picioarele în tavan şi desfăcute în faţa unui june îmbrăcat, holbându-se tensionat ca un arc de pe o masă pe care mai este un bol cu fructe. Faţa femeii este crispată ca într-un orgasm intens. Lumina care pătrunde prin jaluzele pare că taie nudul în felii mici, ca pe o franzelă.
Cum treci de copertă, intri într-un roman eseistic, care numai pare şocant. „Mi-este greu să spun pe şleau ce este cavitatea, dar cei care îşi visează uneori organele sexuale tăiate pricep, probabil, la ce mă gândesc”. Cum nu am pleaşca unor vise de soiul cu pricina, am continuat lectura plin de speranţă. Câteva rânduri mai jos mă simt şi mai refuzat: „Mi s-a întâmplat, uneori, să percep o simplă atingere ca pe un act genezic, de aici o comuniune suprarealistă cu tot felul de piei: grele, adipoase ori delicate, volatile”. Stai! Aici e vorba de un scriitor deştept! Iute să-mi bag picioarele într-un lighean cu apă gheaţă.
Autorul este excepţional pe porţiuni mărunte, când reuşeşte formulări poetice fericite, susţinute şi de fineţea analogiilor: „Pielea este o odaie, iar atingerea este făptura care intră în acea odaie ca să locuiască o vreme”. Constatările sunt, adesea, suprinzătoare şi urcă din suprarealism spre expresionism: „Orice cavitate provoacă o formă de isterie: uneori, isteria aceasta tactilă se materializează într-un strigăt scurt, alteori într-o linişte prelungită”. Câteodată sunt neinteresante şi vizează doar formularea frumoasă sau sofisticată.
Este greu ceea ce-şi propune Maxim Crocer. Să scrii 120 de pagini despre acelaşi subiect şi, în plus, să fii absolut original, să nu te bazezi pe citate şi paralelisme. Eseistica este, totuşi, uneori întreruptă de anecdotică. Un cuplu face sex „la varice”, sprijinit de un zid. Bărbatul se retrage politicos şi-l invită pe voyeurist să-i pătrundă partenera: „Ne-am muncit astfel în trei aproape o oră întreagă, zemuindu-ne unii pe alţii, cu elasticitatea unor fruncte (sic!) de-abia de acum desăvârşite”. Dacă savoarea trăsnită a verbului „a zemui” este diminuată de comparaţia diluată, concluzia însă este incitantă şi adevărată: „Era, de fapt, ca şi cum i-aş fi posedat pe amândoi, atât pe femeie -principalul corp de frământat şi pătruns -, cât şi pe bărbat...”. Vulgaritatea este inexistentă, perversiunea este mereu hermeneutizată, oarecum în tradiţia instaurată de Ruxandra Cesereanu, aş îndrăzni să zic. Zidul catalizează un erotism vertical. „Orgasmul este un palimpsest”. Întâmplările se acumulează şi se învârt într-un carusel neverosimil. Ce contează este senzaţia aromată, juisarea gurmandă: „era o veşnic doritoare de a fi pătrunsă exclusiv cu limba prin cotloanele sexului său, foarte special, de altfel. Căci nu avea un vagin sărat, ci unul ca un măr verde; avea o fantă răcoritoare şi nu una dogoritoare”. Efectul scontat nu este intensitatea cu care se trăieşte bizareria, ca la Ryū Murakami, ci degustarea diversităţii sexuale. Şi aici rezidă diferenţa faţă de Naşterea dorinţelor lichide de Ruxandra Cesereanu – pasul în infern făcut fără ezitare. Metafora, însă, este materialul de construcţie preferat al clujeviţilor: „Limba mea palpa melcişori şi steluţe de mare şi căluţi de mare şi tot soiul de alte obiecte vaginale relevante”. Am o neîncredere funciară în uzul obstinat al metaforei în alcătuirea căreia intră compuşi tradiţionali. Senzaţia de déjà-vu, bat-o vina! Metafora simulează fantezia cu ajutorul unui mecanism complicat. Utilizat greşit, poate conduce la angrenaje monstruoase, incapabile să se pună în mişcare.
Şi, cum întâmplările servesc doar ca motorină pentru avansarea eseului, atenţia nu merită focalizată asupra lor, ci asupra jaloanelor care constituie reperele ideaţiei. Unul este zemuirea, redată prin inventarierea sucului rezultat prin terciuirea fructelor şi legumelor. Altul este ştiinţa excitării papilelor gustative. Întrerupând substanţa (pseudo)epică cu Fişe clinice, naratorul se străduieşte să clarifice înţelesurile efectului de cavitate. Nu materia în sine este proslăvită, ci trupescul. Şi, ca tot ce este proslăvit, preia atributele sacralităţii: „trupul este cerul înstelat!” Eu aş zice că aici este marele merit al cărţii lui Maxim Crocer: privirea tuturor tabuurilor sexuale printr-o prismă care le smulge de sub acuzaţia de perversiune şi mai că le purifică. În vremuri în care shopping-ul e mai excitant decât sexul, iar femeile se îmbracă provocator doar pentru a fi admirate deopotrivă de bărbaţi şi de celelalte femei, dar atât -nolli me tangere- , discutarea „anatomiei underground” poetizează o plăcere pe care o ratăm tot mai des. Luptând să descopere „noi continente de plăcere haşurată”, scriitorul face o muncă de apostolat orgasmic. Mesajul de bază este că nu poţi ajunge pe „moţul plăcerii” dacă nu-ţi deschizi mintea şi nu înveţi cum să-ţi foloseşti corpul. Şi bineînţeles, nu putea lipsi tragerea spuzei pe tortul textualismului: „fiecare dintre noi îşi are textul său epidermic”. Şi iar înapoi la bunicul Barthes şi la texte de plăcere şi de desfătare.
Însă eu prefer partea onestă a cărţii, acolo unde se schiţează o „economie politică a trupului” şi se vorbeşte despre plus-valoarea sexuală. Acolo unde autorul se admonestează pentru devierile livreşti şi, cu umor buchinist, strigă „înapoi la trup!” Livresc, însă, rămâne el tot timpul, deci pervers! Ceea ce nu-i e dat oricui. Pentru că una este să fii obsedat sexual, alta să faci derivaţii lingvistice şi să obţii din limba laponă două limbi noi: lapula şi lapizda!
Un filosof, aşadar, sănătos în sens vechi grecesc şi suferind, în cel decadent francez.
(cronica lui Felix Nicolau, din revista Luceafarul)
joi, 7 mai 2009
luni, 23 februarie 2009
Cavitate, nu cantitate
Puer fiind, lumina filtrată printre jaluzele mă trecea din esteză-n extază în catatonie. Şi îmi mai plăcea şi Cavit-ul (un RedBull solid, dulce, gălbior şi paralelipipedic al anilor 1960). Flanînd prin Cluj toamna trecută, am dat peste Cavitatea lui Maxim Crocer – un foliet cu copertă şi titlu care m-au atras cum Psaltirea pe mire şi verigheta pe mireasă. Am luat cartea şi am inhalat-o, că-i mică. Mi l-am amintit pe Max, pe care îl cunoscusem nu mult după ce mă lăsasem de Cavit. Şi lui îi trecuse epidemia de coşuri cu care ne îmbolnăveşte adolescenţa de parcă nu s-ar putea şi altfel. Dintre defectele pe care le-am constat la Max, spicuiesc erotomania şi intelectualismul. Nu era nici brusc nici frust, dar nici pervers nu-mi părea. S-ar fi vrut femeie pe cînd avusese prea puţine; mai apoi nu ştiu ce s-a mai întîmplat cu el. Cred că a rămas vegetarian, cel puţin aşa îi inţeleg cavitismul din această
delicioasă (şi uneori cam intelectualoidă), carte. Şi mai cred că trăieşte prin Germania (unde s-o fi strămutat pentru că numele nu i se termina, turceşte, în U).
Erotomani! Doamne, domnişoare şi domni care nu v-aţi da duşi din aste paradise nici în ruptul capului: după ce ai fost captiv în cavitate, timpul nu mai e acelaşi. Trecutul se face vîrtej, pofta ne pofteşte – din stradă, alee, coridor şi hamac –, în cavitate, iar; locurile însele sînt eviscerate, deruta e mlădie ca melanholia, and everything's a 3some. Clowneriile din peştera lui Platon sînt rezultatele unor asemenea călătorii erosofice. Pascal Bruckner, andrisantul unei părţi din Cavitatea, ştie cel puţin la fel de bine că, dincolo de cavitate nu e nimic, nici măcar o Idee.
Cărticica lui Max e un hors d'œuvre. Bon a petit!
Călin-Andrei Mihăilescu
delicioasă (şi uneori cam intelectualoidă), carte. Şi mai cred că trăieşte prin Germania (unde s-o fi strămutat pentru că numele nu i se termina, turceşte, în U).
Erotomani! Doamne, domnişoare şi domni care nu v-aţi da duşi din aste paradise nici în ruptul capului: după ce ai fost captiv în cavitate, timpul nu mai e acelaşi. Trecutul se face vîrtej, pofta ne pofteşte – din stradă, alee, coridor şi hamac –, în cavitate, iar; locurile însele sînt eviscerate, deruta e mlădie ca melanholia, and everything's a 3some. Clowneriile din peştera lui Platon sînt rezultatele unor asemenea călătorii erosofice. Pascal Bruckner, andrisantul unei părţi din Cavitatea, ştie cel puţin la fel de bine că, dincolo de cavitate nu e nimic, nici măcar o Idee.
Cărticica lui Max e un hors d'œuvre. Bon a petit!
Călin-Andrei Mihăilescu
sâmbătă, 4 octombrie 2008
"Viziuni voioase"
Mai întîi vezi un titlu catastrofal, pe urmă descoperi că nu există traducător, aşa cum te-ai fi aşteptat judecînd după numele autorului, afli că Maxim Crocer e pseudonimul probabil al unui tip de la Cluj, de-acolo fiind şi editura, pe coperta IV citeşti că editorul l-a descoperit pe maestrul cavităţii pe-un blog, iar proza de faţă e născută în spaţiul virtual, ca o omidă, acest volum fiind încadrat în Colecţia "Biblioteca erotică", aşa că, după toate astea, nu mai ai nici un dubiu că te găseşti în faţa cărţii unui alt frustrat afon în scris care te va sîcîi cu obişnuitele poziţii, cuvinte-cheie etc., ştiţi voi. Cînd colo, te trezeşti în faţa unui text de forma unui eseu, un fel de mic tratat de sexualitate, însă neavînd mai nimic din obişnuitele paragrafe care se vor serioase, dar sînt hilare pînă la delir. Fraza lui Maxim e atent construită, uneori poetică, de multe ori arcuită de cîte-o metaforă neaşteptată, există multe racorduri culturale solide, comentarii inedite cu clinchet filozofic, iar unele pagini, de pildă cele care descriu sărutul, sînt chiar impresionante.
Mi se pare clar că-i vorba de un scriitor profesionist, dublat de un intelectual de calitate [...]. Dar, aşa cum se întîmplă în aproape toate textele pe această temă, există şi aici tot felul de ciudăţenii, pentru că este imposibil, cînd scrii despre cavităţi, să nu o iei prin mirişte. [...]
(fragment din recenzia lui Răzvan Petrescu
la Cavitatea de Maxim Crocer, apărută în revista Dilemateca, nr. 26, 2008, p. 43)
UN SPEOLOG AL SEXULUI
„Mi-este greu să spun pe şleau ce este cavitatea, dar cei care îşi visează uneori organele sexuale tăiate pricep, probabil, la ce mă gândesc.” Adică, în prima frază a acestui roman contrariant şi mustind de senzualitate, aflăm că va fi vorba despre un sex ca o prezenţă-absenţă. Mă-ntreb ce-ar zice Derrida dacă l-ar citi (pe Maxim Crocer).
În mod paradoxal, nici măcar o virgulă pornografică nu încape aici. Discursul lui Maxim Crocer este – când nu devine el însuşi orgasmic – aproape clinic: mereu o distanţă cvasi-inocentă între cel care priveşte şi cel/ cei/ cele care se lasă priviţi, o curiozitate de speolog, care dizlocă şi înlocuieşte orice fel de cauzalitate facilă, al cărei scop nu este niciodată fiziologic, ci discursiv (nu râdeţi, nu vă grăbiţi să mă judecaţi de preţiozitate, ia uitaţi-vă mai bine la o bucată ca asta: „O poveste despre tulburare, dar nu despre cruzime erotică. Sexul fiind la fel de important precum Dumnezeu, nu rămâne decât să-i decojeşti pe amândoi, lunecând prin pielea preasfântă ori preadiabolică, cu ochii întredeschişi, în singurătate ori, dimpotrivă, într-o baie de mulţime, căci până şi o chilie călugărească îşi are forfota şi foşnetul ei. Voi vorbi şi voi scrie mai ales despre ceilalţi bărbaţi şi celelalte femei pe care i-am amuşinat în viermuiala lor omenească, ca o denivelare de supape deschise. Congelat de instanţele unei noi erotici care face cu degetul, deşi nu neapărat ameninţător, mă îndrept cu oarecare sfială strategică înspre vremurile ce vin, inspirate ori exact pe dos, rase în cap. Este un sindrom în care femeia şi bărbatul, sau doar femeile, sau doar bărbaţii, încearcă să confecţioneze un al treilea sex de vândut pe piaţa de vechituri, în curând.”). Ca să mă-nţelegeţi exact: de un discurs erotic este vorba, fireşte, chiar de o erotizare a discursului.
Totuşi, când îl citeşte critic, Alex. Ştefănescu se opreşte la pasaje precum cel despre cavitatea, recuperată casanovian, „cu extaz pe limbă”, a unei femei în care protagonistul romanului este poftit de bărbatul ei să pătrundă: „După ce am scormonit dulce-sărat prin acea femeie timp de mai multe minute, am ieşit din ea, fără să fi încheiat nimic, dintr-un fel de subînţeleasă loialitate faţă de bărbatul ei.”
Dacă vă mai spun şi că romanul are story, cu climax bine definit, ca un bun roman despre sex, veţi vedea că merită dus până la. Sigur că scriu despre el aici şi ca să-i fac reclamă, a intrat prea puţin în librării, aşa că se vinde aproape exclusiv pe internet, aici, la 11 lei bucata sau 7 lei dacă luaţi două exemplare. Pe banii ăştia, n-ar trebui să vă lipsiţi de el pe vacanţă, hihihi.
Stau şi mă gândesc dacă este mai mult Don Juan sau mai mult Casanova în personajul Cavităţii. În mod cert nu are dimensiunea mistic-revoltată a lui Don Juan. Poate că de la Casanova împrumută dimensiunea retrospectivă, memoria tactil-olfactivă şi rafinamentul degustării senzoriale. Totuşi, el este altceva, veţi vedea la capăt. Să creăm o nouă categorie a seducătorului pentru personajul acesta? Cum s-ar numi?
marți, 13 mai 2008
Cavitatea - biblioteca Erotica
Editura INDIGO, Cluj anunţă aparitia volumului
CAVITATEA
de MAXIM CROCER
CAVITATEA
de MAXIM CROCER
Volumul este un debut în proza iesit din comun, în peisajul prozei românesti contemporane, apărut în colecţia BIBLIOTECA EROTICA.Volumul "Cavitatea", semnat de Maxim Crocer este o carte despre sexualitate şi erotism, dar filtrate prin raţionarea ironică şi empatică în acelaşi timp a unui bărbat al zilelor noastre. Cartea se citeşte cu sufletul la gură, în primul rând pentru că este excelent scrisă. Apoi datorită subiectului său, tratat într-o manieră insolită şi, nu în ultimul rând, prin modul de abordare.
Pentru a gusta stilul Maxim Crocer (un autor care va face, credem, carieră în spaţiul literaturii române), vă invităm să vizitaţi şi site-ul acestui prozator neobişnuit, la adresamaximcrocer.wordpress.com
Pentru a gusta stilul Maxim Crocer (un autor care va face, credem, carieră în spaţiul literaturii române), vă invităm să vizitaţi şi site-ul acestui prozator neobişnuit, la adresamaximcrocer.wordpress.com
OFERTĂ SPECIALĂ COMENZI PRIN INTERNET
Cartea are 120 pagini, format 11/17
Preţ 10,9 RON, plus TVA (9,92 fără TVA).
La acest preţ se adaugă taxe poştale de expediţie.
Pentru 2 comenzi (sau mai mult) prin Internet se oferă
discount de 30% (preţ final 7,7 RON),
iar taxele poştale se oferă GRATUIT.
Plata se face cu ramburs.
Comenzi la edituraindigo@gmail.com
Cartea are 120 pagini, format 11/17
Preţ 10,9 RON, plus TVA (9,92 fără TVA).
La acest preţ se adaugă taxe poştale de expediţie.
Pentru 2 comenzi (sau mai mult) prin Internet se oferă
discount de 30% (preţ final 7,7 RON),
iar taxele poştale se oferă GRATUIT.
Plata se face cu ramburs.
Comenzi la edituraindigo@gmail.com
Cronica Alex. Stefanescu la Cavitatea
Despre Cavitate
Alex. Ştefănescu
Ziarul de Duminică (09.05.2008)
Nu este vorba de un tratat de speologie, ci, dupa cum se poate observa inca de la citirea primei pagini, de un fel de eseu-imnic inchinat sexului femeii.Maxim Crocer este un personaj misterios, descoperit de un editor din Cluj pe internet. El debuteaza cu o carte savant-licentioasa, Cavitatea (Cluj, Ed. Indigo, 2008), despre care ai putea crede ca se refera la pesteri. In realitate, nu este vorba de un tratat de speologie, ci, dupa cum se poate observa inca de la citirea primei pagini, de un fel de eseu-imnic inchinat sexului femeii.
Autorul are un mod de exprimare decis si elegant si dovedeste o mereu surprinzatoare imaginatie in reprezentarea a ceea ce pare cunoscut de toata lumea, astfel incat il cucereste pe cititor:"Cel mai bine stiu sa atinga harpistii, iar nu pianistii, asa cum indeobste se crede. Harpistii au mici fisuri in buricele degetelor, astfel incat pipaitul lor este ca de termita umeda.", "Pipaitul cu limba este mai cu seama rugos si realist si implica o atingere devalorizata de orice element diafan, intrucat proclama suprematia carnii animate de boabe intepatoare de saliva. Astfel de lacrimi benevole ale limbii ingreuneaza atingerea si o preschimba in ceva mecanic".Din nefericire, aceasta virtuozitate stilistica este folosita frecvent pentru relatarea si analizarea unor experiente sexuale de genul celor imaginate de autorii de literatura pornografica. In plus, Maxim Crocer se comporta uneori si el asemenea acelor barbati care se lauda cu aventurile lor amoroase, ceea ce il face sa-si piarda aureola de suveran al scrisului si il prezinta ca pe un fanfaron. El povesteste, de exemplu, cum mergand pe strada a dat "peste un cuplu care facea dragoste cu fervoare". Apoi... apoi totul decurge ca in povestirile "vanatoresti" ale barbatilor de proasta conditie:"M-am oprit doar o clipa sa ii privesc pe cei doi parteneri, cu oarecare sfiala si admiratie, si atunci, prinzand de veste, barbatul a iesit din femeia lui si m-a poftit si pe mine sa patrund in ea".
(Remarcam, in treacat, utilizarea stangace - ca si de catre alti autori de literatura erotica - a verbelor "a patrunde" si "a iesi" pentru descrierea actului sexual. In realitate un barbat nu patrunde sau iese din femeie, ci ceva din el patrunde sau iese din ea.)Autorul evoca, la persoana intai, si alte succese erotice repurtate pe strada: "Altadata, tot intr-un loc solitar imprejmuit de ziduri vechi, am nimerit intre doua femei care au fost dispuse sa ma utilizeze intr-o alta forma de menage a trois..." etc.
Maxim Crocer are mare noroc cand merge pe strada. La masa de scris insa nu-i merge la fel de bine.
Alex. Ştefănescu
Ziarul de Duminică (09.05.2008)
Nu este vorba de un tratat de speologie, ci, dupa cum se poate observa inca de la citirea primei pagini, de un fel de eseu-imnic inchinat sexului femeii.Maxim Crocer este un personaj misterios, descoperit de un editor din Cluj pe internet. El debuteaza cu o carte savant-licentioasa, Cavitatea (Cluj, Ed. Indigo, 2008), despre care ai putea crede ca se refera la pesteri. In realitate, nu este vorba de un tratat de speologie, ci, dupa cum se poate observa inca de la citirea primei pagini, de un fel de eseu-imnic inchinat sexului femeii.
Autorul are un mod de exprimare decis si elegant si dovedeste o mereu surprinzatoare imaginatie in reprezentarea a ceea ce pare cunoscut de toata lumea, astfel incat il cucereste pe cititor:"Cel mai bine stiu sa atinga harpistii, iar nu pianistii, asa cum indeobste se crede. Harpistii au mici fisuri in buricele degetelor, astfel incat pipaitul lor este ca de termita umeda.", "Pipaitul cu limba este mai cu seama rugos si realist si implica o atingere devalorizata de orice element diafan, intrucat proclama suprematia carnii animate de boabe intepatoare de saliva. Astfel de lacrimi benevole ale limbii ingreuneaza atingerea si o preschimba in ceva mecanic".Din nefericire, aceasta virtuozitate stilistica este folosita frecvent pentru relatarea si analizarea unor experiente sexuale de genul celor imaginate de autorii de literatura pornografica. In plus, Maxim Crocer se comporta uneori si el asemenea acelor barbati care se lauda cu aventurile lor amoroase, ceea ce il face sa-si piarda aureola de suveran al scrisului si il prezinta ca pe un fanfaron. El povesteste, de exemplu, cum mergand pe strada a dat "peste un cuplu care facea dragoste cu fervoare". Apoi... apoi totul decurge ca in povestirile "vanatoresti" ale barbatilor de proasta conditie:"M-am oprit doar o clipa sa ii privesc pe cei doi parteneri, cu oarecare sfiala si admiratie, si atunci, prinzand de veste, barbatul a iesit din femeia lui si m-a poftit si pe mine sa patrund in ea".
(Remarcam, in treacat, utilizarea stangace - ca si de catre alti autori de literatura erotica - a verbelor "a patrunde" si "a iesi" pentru descrierea actului sexual. In realitate un barbat nu patrunde sau iese din femeie, ci ceva din el patrunde sau iese din ea.)Autorul evoca, la persoana intai, si alte succese erotice repurtate pe strada: "Altadata, tot intr-un loc solitar imprejmuit de ziduri vechi, am nimerit intre doua femei care au fost dispuse sa ma utilizeze intr-o alta forma de menage a trois..." etc.
Maxim Crocer are mare noroc cand merge pe strada. La masa de scris insa nu-i merge la fel de bine.
luni, 24 martie 2008
Neopolitica
Cronica Liviu Malita, Observator Cultural, nr. 157 martie 2008
Inainte de a ne pasiona de alegerile administrative si parlamentare viitoare, putem face haz, dar putem sa ne si miram de cele pe care le-am trait. Cititorul va fi surprins de ce va vedea in oglinda retrovizoare a inca junei noastre democratii postdecembriste.Cartea lui Doru Pop, Alegerile naibii (Editura Indigo, Cluj, 2007), ne propune sa ne descoperim in postura inedita de idiotes. Idiotes sint „cetatenii care nu au dreptul sa voteze“. Definitia este strategic restrictiva, iar termenul, pastrat in varianta originara, pentru a specula eufonic ambiguitati truculente. De fapt, totul este rasturnat, iar privirea adopta fara avertismente perspectiva actorului politic, pentru a-i desemna pe cei multi, care, din patru in patru ani, merg cuminte la vot. Splendide exemplare ale unui adevarat Bestiar politic Autorul se implica transparent pe sine in definitie si ii face vadita placere sa ne devina complice in aceasta aventura ciclica a pierderii/obnubilarii constiintei de sine. O face zimbind hitru, dar si pentru ca vrea sa pactizeze cu cititorul, investit deliberat cu umor si inteligenta, impotriva obiectului ridiculizat al cartii sale: politicianul roman de azi.Aparent, cartea face un inventar de practici electorale autohtone, calchiate dupa cele de marketing, folosite pentru promovarea detergentilor sau incaltamintei sau, mai nou, de comis-voiajorii produselor Oriflame. inregistrind simplismul tertipurilor de manipulare, stupiditatea sloganurilor pretins ingenioase si subtile si, nu de putine ori, spus pe sleau, prostia nu doar a politicienilor, ci si a pretios-pretentiosilor lor directori de campanie si (asa-zisilor) specialisti de branding, Doru Pop se amuza el insusi de naivitatea (sa) de alegator. Nu numai pentru ca, intelegind-o, o scuza, ci si pentru ca aceasta binecuvintata naivitate reprezinta, totodata, modalitatea ingenioasa – nu si ingenua! – de etalare cvasiartistica a acestei lumi incarcate de burlesc si ridicol, dar (inca) viguroase.Titlul, impreuna cu subtitlul, alcatuieste un simulacru al unui oximoron studiat, cu rol comic si de acrosaj: Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton. Sub lupa se inghesuie splendide exemplare ale unui adevarat Bestiar politic.Cartea surprinde, in primul rind, ca obiect, prin formatul ei inedit si machetarea speciala, ce se inspira din tehnici ale altor varii medii de expresie, pe care, imprumutindu-le, le denunta concomitent. Doru Pop isi mobilizeaza armele in slujba semioticii imaginii si a imagologiei culturale, dar si a jurnalismului vazut ca „sport de combat“. Asimileaza postmodern revolutia ziarului – mediu care, se stie, obisnuieste privirea cu treceri rapide si cu ideea coexistentei pe aceeasi pagina a mai multor lucruri diverse –, pentru a mima instantaneitatea. Reinventeaza, cu un anumit glamour tipic american, traditia, firava la noi, a benzilor desenate, deplasind-o dezinvolt in sfera stiintificitatii (cartea e un tratat, fie el si „fals“!). Exploateaza avantajele romanului-colaj (lipsesc, ce-i drept, versurile), transformind deliberat propriul demers intr-o expresie a culturii de tip colaj. inca de la o simpla rasfoire, se observa montura speciala: ilustratie luxurianta, multa caricatura, jocuri cu punerea in pagina, interventii grafice, care, toate, amintesc de activitatea avangardistilor anilor ’30 din secolul trecut. Produs specific al societatii tehnetronice, ilustrind pe romaneste trecerea din epoca Gutenberg in era Marconi, cartea are un posibil model in prezentarea tipografica a traducerii lui McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil.Structura este modulara. Aceleasi segmente cvasiautonome sint iluminate alternativ, generind noi privelisti. Cartea lasa impresia ca poate fi citita in ambele sensuri, de la stinga la dreapta, dar si de la dreapta la stinga.Preferind sa expuna totul si sa nu ordoneze nimic, autorul pulverizeaza programatic Centrul. Jocul poliedric de perspective, juxtapunerea intentionata de fragmente disparate, colajul stimulativ pentru asociatii inedite tin cu succes locul coerentei predeterminate a intregului. Satisfactia suprema devine aceea de a substitui rigoarea prin suplete si de a sacrifica de fapt consecventa in favoarea libertatii nestingherite de miscare a gindirii si imaginatiei.Nu lipsesc ambiguitatile. Critica substantiala, de metoda, a alegerilor politice nu este disociata de critici punctuale, sectoriale ale celor din Romania, nici atunci cind diferentele se impun. De la politica primitiva la politica sistematicaAlegerile desfasurate intre 1990 si 2000 sint, pe drept cuvint, plasate in protopolitica. Cele din 2004 devin, in schimb, etalon pentru procesul de trecere de la politica primitiva la politica sistematica. Utilizarea programatica, in timpul lor, a procedurilor de tip „marketing“, specifice „democratiei de consum“, marcheaza alinierea (tardiva) a Romaniei la trendul politic european. Si totusi, tirul criticii autorului este concentrat pe alegerile din 2004, fara a diferentia consecvent, in interiorul lor, intre profesionism si amatorism. De exemplu: toate partidele au folosit, in aceasta campanie, sloganuri (adesea interactive). Daca unele au excelat prin coliziunile flagrante intre mesajul explicit si cel paralingvistic, altele izbuteau, totusi, prin textul spiritual sau prin imagine, sa amuze. in sfirsit, miza cartii pare urmatoarea: „Nu fiti idiotes!“. Nu este, insa, clar (iar autorul se preface ca asta nu e treaba lui) daca deviza trebuie citita „Nu votati!“ sau „Votati anti-!“.Doru Pop nu isi propune sa dinamiteze, insa, aceste contradictii interne, intrucit miza lui bate mai sus, tintind in destabilizarea si discreditarea discursului ideologizant. Devenita clasica, teza „mediul este mesajul“ e asumata doar cu scopul de a produce o critica a mediilor printr-un fel de dejucare ce le intoarce pe acestea impotriva lor insele.Mai trebuie spus ca Doru Pop lucreaza cu hipertextul. Voci antifonice se precipita intr-un amalgam pluristratificat. Stilul propriu, tonul degajat, scurtcircuitat de un neastimpar analitic sau de cuplete (auto)depreciative coabiteaza cu discursul apter si improvizatia pur contextuala, saturata de stridente neamendate, specific politicianiste, si cu mimarea persiflanta a vocii multimii. Narcozele progresive de tip tabloid sint intrerupte abrupt de abstract-uri ale vocii-comentariu – mici pasaje delimitate grafic ce fixeaza, inclusiv fotografic, cu ajutorul acelor de insectar, ca o geamandura, zonele periclitate. Parodia stilistica se transforma, astfel, intr-o critica a culturii de masa, realizata in propriul ei registru.Cu toate acestea, pare ca, din neatentie, autorul paseste uneori alaturi, iesind din conventia asumata, prin indignarile moral-civice reiterate cu naduf. intrucit el apeleaza, insa, la virtutile discursului dublu, autoreferential, dar si ironic, nu poti sti daca pozitionarea afectiva (cu accente incert patetice, apetit pamfletar si mici asertiuni aforistice) este asumata in nume propriu sau, dimpotriva, face parte din aceeasi strategie de depersonalizare a mesajului. Oricum, acest tip de indignare confiscata pe nesimtite de propriile formule, subminata de un umor facil si ineficace, suficient siesi, dar lipsit de promisiunea unui impact modelator si restructurant, este suspect. Cel mai probabil, el reprezinta masca hilara a unui discurs colectiv, incurajat de putere tocmai pentru ca promoveaza refrenele unei opozitii vagi, incapabile sa conduca la o schimbare sociala. Din aceeasi dorinta de a nega tirania sensului si a mesajului, Doru Pop isi cenzureaza vizibil excelentul apetit analitic. Pretinzind ca se si ne delecteaza, el doar scaneaza realitatea, ocultind analiza, ca expresie a falocentrismului ce se impune a fi dezactivat si depasit. Etalind, insa, simultan metehnele unui regim specializat in tranzitia perdanta, morga si staiful improvizat ale politicianului roman contemporan, dar si dilemele unui cetatean condamnat la naivitate electorala, el face mai mult decit sa puna la dispozitia staffurilor de campanie un repertoriu al greselilor de evitat, iar cititorului, un volum la fel de antrenant ca niste comicsuri reusite. Surprinde in flagrant mutatiile de profunzime ale unei societati in schimbare accelerata.imbinata cu futilul, critica sociala nu este, totusi, absenta. Fie si numai implicita si limitata la incriminarea populismului devastator, prezenta ei atesta puterea lui Doru Pop de a promova discursul subversiv, protejindu-l, deopotriva, de tentativele Puterii de a-l recupera de partea ei, ceea ce l-ar fi instrainat de sine insusi, l-ar fi pervertit in intentia sa originara, facindu-l, in ultima instanta, inofensiv. Dimpotriva, demersul sau apare inca mai radical prin chiar atipicitatea sa, care reprezinta, in acelasi timp, si un veritabil atu. Apartinind unui gen hibrid, greu de omologat, ce lasa impresia unei inventii ad hoc, Alegerile naibii este o carte de/cu jucarii, in care, vorba unui prieten sugubat, fiecare isi poate intilni propriile fantasme. Nu e, totusi, bine sa ne lasam inselati de constructia ei postmoderna, manierist-ludica. in realitate, e atit de serioasa, incit, pentru a o putea publica exact asa cum se prezinta ea cititorului, autorul nu a ezitat sa-si construiasca o editura proprie (Indigo). Gest el insusi postmodern, provocator si candid in acelasi timp, de o costisitoare gratuitate.
Inainte de a ne pasiona de alegerile administrative si parlamentare viitoare, putem face haz, dar putem sa ne si miram de cele pe care le-am trait. Cititorul va fi surprins de ce va vedea in oglinda retrovizoare a inca junei noastre democratii postdecembriste.Cartea lui Doru Pop, Alegerile naibii (Editura Indigo, Cluj, 2007), ne propune sa ne descoperim in postura inedita de idiotes. Idiotes sint „cetatenii care nu au dreptul sa voteze“. Definitia este strategic restrictiva, iar termenul, pastrat in varianta originara, pentru a specula eufonic ambiguitati truculente. De fapt, totul este rasturnat, iar privirea adopta fara avertismente perspectiva actorului politic, pentru a-i desemna pe cei multi, care, din patru in patru ani, merg cuminte la vot. Splendide exemplare ale unui adevarat Bestiar politic Autorul se implica transparent pe sine in definitie si ii face vadita placere sa ne devina complice in aceasta aventura ciclica a pierderii/obnubilarii constiintei de sine. O face zimbind hitru, dar si pentru ca vrea sa pactizeze cu cititorul, investit deliberat cu umor si inteligenta, impotriva obiectului ridiculizat al cartii sale: politicianul roman de azi.Aparent, cartea face un inventar de practici electorale autohtone, calchiate dupa cele de marketing, folosite pentru promovarea detergentilor sau incaltamintei sau, mai nou, de comis-voiajorii produselor Oriflame. inregistrind simplismul tertipurilor de manipulare, stupiditatea sloganurilor pretins ingenioase si subtile si, nu de putine ori, spus pe sleau, prostia nu doar a politicienilor, ci si a pretios-pretentiosilor lor directori de campanie si (asa-zisilor) specialisti de branding, Doru Pop se amuza el insusi de naivitatea (sa) de alegator. Nu numai pentru ca, intelegind-o, o scuza, ci si pentru ca aceasta binecuvintata naivitate reprezinta, totodata, modalitatea ingenioasa – nu si ingenua! – de etalare cvasiartistica a acestei lumi incarcate de burlesc si ridicol, dar (inca) viguroase.Titlul, impreuna cu subtitlul, alcatuieste un simulacru al unui oximoron studiat, cu rol comic si de acrosaj: Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton. Sub lupa se inghesuie splendide exemplare ale unui adevarat Bestiar politic.Cartea surprinde, in primul rind, ca obiect, prin formatul ei inedit si machetarea speciala, ce se inspira din tehnici ale altor varii medii de expresie, pe care, imprumutindu-le, le denunta concomitent. Doru Pop isi mobilizeaza armele in slujba semioticii imaginii si a imagologiei culturale, dar si a jurnalismului vazut ca „sport de combat“. Asimileaza postmodern revolutia ziarului – mediu care, se stie, obisnuieste privirea cu treceri rapide si cu ideea coexistentei pe aceeasi pagina a mai multor lucruri diverse –, pentru a mima instantaneitatea. Reinventeaza, cu un anumit glamour tipic american, traditia, firava la noi, a benzilor desenate, deplasind-o dezinvolt in sfera stiintificitatii (cartea e un tratat, fie el si „fals“!). Exploateaza avantajele romanului-colaj (lipsesc, ce-i drept, versurile), transformind deliberat propriul demers intr-o expresie a culturii de tip colaj. inca de la o simpla rasfoire, se observa montura speciala: ilustratie luxurianta, multa caricatura, jocuri cu punerea in pagina, interventii grafice, care, toate, amintesc de activitatea avangardistilor anilor ’30 din secolul trecut. Produs specific al societatii tehnetronice, ilustrind pe romaneste trecerea din epoca Gutenberg in era Marconi, cartea are un posibil model in prezentarea tipografica a traducerii lui McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil.Structura este modulara. Aceleasi segmente cvasiautonome sint iluminate alternativ, generind noi privelisti. Cartea lasa impresia ca poate fi citita in ambele sensuri, de la stinga la dreapta, dar si de la dreapta la stinga.Preferind sa expuna totul si sa nu ordoneze nimic, autorul pulverizeaza programatic Centrul. Jocul poliedric de perspective, juxtapunerea intentionata de fragmente disparate, colajul stimulativ pentru asociatii inedite tin cu succes locul coerentei predeterminate a intregului. Satisfactia suprema devine aceea de a substitui rigoarea prin suplete si de a sacrifica de fapt consecventa in favoarea libertatii nestingherite de miscare a gindirii si imaginatiei.Nu lipsesc ambiguitatile. Critica substantiala, de metoda, a alegerilor politice nu este disociata de critici punctuale, sectoriale ale celor din Romania, nici atunci cind diferentele se impun. De la politica primitiva la politica sistematicaAlegerile desfasurate intre 1990 si 2000 sint, pe drept cuvint, plasate in protopolitica. Cele din 2004 devin, in schimb, etalon pentru procesul de trecere de la politica primitiva la politica sistematica. Utilizarea programatica, in timpul lor, a procedurilor de tip „marketing“, specifice „democratiei de consum“, marcheaza alinierea (tardiva) a Romaniei la trendul politic european. Si totusi, tirul criticii autorului este concentrat pe alegerile din 2004, fara a diferentia consecvent, in interiorul lor, intre profesionism si amatorism. De exemplu: toate partidele au folosit, in aceasta campanie, sloganuri (adesea interactive). Daca unele au excelat prin coliziunile flagrante intre mesajul explicit si cel paralingvistic, altele izbuteau, totusi, prin textul spiritual sau prin imagine, sa amuze. in sfirsit, miza cartii pare urmatoarea: „Nu fiti idiotes!“. Nu este, insa, clar (iar autorul se preface ca asta nu e treaba lui) daca deviza trebuie citita „Nu votati!“ sau „Votati anti-!“.Doru Pop nu isi propune sa dinamiteze, insa, aceste contradictii interne, intrucit miza lui bate mai sus, tintind in destabilizarea si discreditarea discursului ideologizant. Devenita clasica, teza „mediul este mesajul“ e asumata doar cu scopul de a produce o critica a mediilor printr-un fel de dejucare ce le intoarce pe acestea impotriva lor insele.Mai trebuie spus ca Doru Pop lucreaza cu hipertextul. Voci antifonice se precipita intr-un amalgam pluristratificat. Stilul propriu, tonul degajat, scurtcircuitat de un neastimpar analitic sau de cuplete (auto)depreciative coabiteaza cu discursul apter si improvizatia pur contextuala, saturata de stridente neamendate, specific politicianiste, si cu mimarea persiflanta a vocii multimii. Narcozele progresive de tip tabloid sint intrerupte abrupt de abstract-uri ale vocii-comentariu – mici pasaje delimitate grafic ce fixeaza, inclusiv fotografic, cu ajutorul acelor de insectar, ca o geamandura, zonele periclitate. Parodia stilistica se transforma, astfel, intr-o critica a culturii de masa, realizata in propriul ei registru.Cu toate acestea, pare ca, din neatentie, autorul paseste uneori alaturi, iesind din conventia asumata, prin indignarile moral-civice reiterate cu naduf. intrucit el apeleaza, insa, la virtutile discursului dublu, autoreferential, dar si ironic, nu poti sti daca pozitionarea afectiva (cu accente incert patetice, apetit pamfletar si mici asertiuni aforistice) este asumata in nume propriu sau, dimpotriva, face parte din aceeasi strategie de depersonalizare a mesajului. Oricum, acest tip de indignare confiscata pe nesimtite de propriile formule, subminata de un umor facil si ineficace, suficient siesi, dar lipsit de promisiunea unui impact modelator si restructurant, este suspect. Cel mai probabil, el reprezinta masca hilara a unui discurs colectiv, incurajat de putere tocmai pentru ca promoveaza refrenele unei opozitii vagi, incapabile sa conduca la o schimbare sociala. Din aceeasi dorinta de a nega tirania sensului si a mesajului, Doru Pop isi cenzureaza vizibil excelentul apetit analitic. Pretinzind ca se si ne delecteaza, el doar scaneaza realitatea, ocultind analiza, ca expresie a falocentrismului ce se impune a fi dezactivat si depasit. Etalind, insa, simultan metehnele unui regim specializat in tranzitia perdanta, morga si staiful improvizat ale politicianului roman contemporan, dar si dilemele unui cetatean condamnat la naivitate electorala, el face mai mult decit sa puna la dispozitia staffurilor de campanie un repertoriu al greselilor de evitat, iar cititorului, un volum la fel de antrenant ca niste comicsuri reusite. Surprinde in flagrant mutatiile de profunzime ale unei societati in schimbare accelerata.imbinata cu futilul, critica sociala nu este, totusi, absenta. Fie si numai implicita si limitata la incriminarea populismului devastator, prezenta ei atesta puterea lui Doru Pop de a promova discursul subversiv, protejindu-l, deopotriva, de tentativele Puterii de a-l recupera de partea ei, ceea ce l-ar fi instrainat de sine insusi, l-ar fi pervertit in intentia sa originara, facindu-l, in ultima instanta, inofensiv. Dimpotriva, demersul sau apare inca mai radical prin chiar atipicitatea sa, care reprezinta, in acelasi timp, si un veritabil atu. Apartinind unui gen hibrid, greu de omologat, ce lasa impresia unei inventii ad hoc, Alegerile naibii este o carte de/cu jucarii, in care, vorba unui prieten sugubat, fiecare isi poate intilni propriile fantasme. Nu e, totusi, bine sa ne lasam inselati de constructia ei postmoderna, manierist-ludica. in realitate, e atit de serioasa, incit, pentru a o putea publica exact asa cum se prezinta ea cititorului, autorul nu a ezitat sa-si construiasca o editura proprie (Indigo). Gest el insusi postmodern, provocator si candid in acelasi timp, de o costisitoare gratuitate.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
