„Mi-este greu să spun pe şleau ce este cavitatea, dar cei care îşi visează uneori organele sexuale tăiate pricep, probabil, la ce mă gândesc.” Adică, în prima frază a acestui roman contrariant şi mustind de senzualitate, aflăm că va fi vorba despre un sex ca o prezenţă-absenţă. Mă-ntreb ce-ar zice Derrida dacă l-ar citi (pe Maxim Crocer).
În mod paradoxal, nici măcar o virgulă pornografică nu încape aici. Discursul lui Maxim Crocer este – când nu devine el însuşi orgasmic – aproape clinic: mereu o distanţă cvasi-inocentă între cel care priveşte şi cel/ cei/ cele care se lasă priviţi, o curiozitate de speolog, care dizlocă şi înlocuieşte orice fel de cauzalitate facilă, al cărei scop nu este niciodată fiziologic, ci discursiv (nu râdeţi, nu vă grăbiţi să mă judecaţi de preţiozitate, ia uitaţi-vă mai bine la o bucată ca asta: „O poveste despre tulburare, dar nu despre cruzime erotică. Sexul fiind la fel de important precum Dumnezeu, nu rămâne decât să-i decojeşti pe amândoi, lunecând prin pielea preasfântă ori preadiabolică, cu ochii întredeschişi, în singurătate ori, dimpotrivă, într-o baie de mulţime, căci până şi o chilie călugărească îşi are forfota şi foşnetul ei. Voi vorbi şi voi scrie mai ales despre ceilalţi bărbaţi şi celelalte femei pe care i-am amuşinat în viermuiala lor omenească, ca o denivelare de supape deschise. Congelat de instanţele unei noi erotici care face cu degetul, deşi nu neapărat ameninţător, mă îndrept cu oarecare sfială strategică înspre vremurile ce vin, inspirate ori exact pe dos, rase în cap. Este un sindrom în care femeia şi bărbatul, sau doar femeile, sau doar bărbaţii, încearcă să confecţioneze un al treilea sex de vândut pe piaţa de vechituri, în curând.”). Ca să mă-nţelegeţi exact: de un discurs erotic este vorba, fireşte, chiar de o erotizare a discursului.
Totuşi, când îl citeşte critic, Alex. Ştefănescu se opreşte la pasaje precum cel despre cavitatea, recuperată casanovian, „cu extaz pe limbă”, a unei femei în care protagonistul romanului este poftit de bărbatul ei să pătrundă: „După ce am scormonit dulce-sărat prin acea femeie timp de mai multe minute, am ieşit din ea, fără să fi încheiat nimic, dintr-un fel de subînţeleasă loialitate faţă de bărbatul ei.”
Dacă vă mai spun şi că romanul are story, cu climax bine definit, ca un bun roman despre sex, veţi vedea că merită dus până la. Sigur că scriu despre el aici şi ca să-i fac reclamă, a intrat prea puţin în librării, aşa că se vinde aproape exclusiv pe internet, aici, la 11 lei bucata sau 7 lei dacă luaţi două exemplare. Pe banii ăştia, n-ar trebui să vă lipsiţi de el pe vacanţă, hihihi.
Stau şi mă gândesc dacă este mai mult Don Juan sau mai mult Casanova în personajul Cavităţii. În mod cert nu are dimensiunea mistic-revoltată a lui Don Juan. Poate că de la Casanova împrumută dimensiunea retrospectivă, memoria tactil-olfactivă şi rafinamentul degustării senzoriale. Totuşi, el este altceva, veţi vedea la capăt. Să creăm o nouă categorie a seducătorului pentru personajul acesta? Cum s-ar numi?
(extras din blogul Mihaelei Ursa, http://blog.360.yahoo.com/blog-JHXK0rw8cq7U3D_9g18IPXZyC2E-?cq=1)
